//facebook pe pagina

2020-2021, un an școlar greu și plin de provocări, desfășurat în plină pandemie, a ajuns la final. După multe luni în care au urmat cursuri online, după o perioadă de timp îndelungată,  în care nu și-au văzut colegii și dascălii și, cel mai probabil, cu mari lacune acumulate la capitolul asimilarea materiei, la sfârșitul săptămânii trecute, elevii din Comarnic și-au primit bine-meritatele diplome și coronițe de premiu. A fost încununarea lor, drept răsplată pentru munca de peste an și rezultatele lăudabile obținute in învățământ.

Ce e de apreciat, cu atât mai mult la sfârșitul unui an atipic, este faptul că elevii de liceu au obținut, în marea lor majoritate, premii și mențiuni pentru rezultatele școlare, clase întregi aliniindu-se vineri, pe 25 iunie, spre a fi onorate cu diplome, coronițe și cărți!

Rezultatele lor nu pot decât să facă mare cinste atât Liceului “Simion Stolnicu”, dascălilor lor, cât și orașului Comarnic.

 

Elevi dublu-premiați

Pentru a recupera finalul anului trecut, când ne aflam într-o situație mai gravă din punct de vedere pandemic și toate festivitățile de sfârșit de an școlar au fost anulate, elevii au primit acum și diplomele pentru anul anterior de învățământ. Așa se face că în 2021 au fost dublu-premiați, pentru rezultatele obținute în ultimii doi ani din viața lor.

Cei mai mici dintre școlari și preșcolari au avut, însă, ceremonii mai restrânse, la clasă, doar cu educatorii și învățătorii lor, ca o măsură de protecție în fața coronavirusului, dar spre dezamăgirea părinților, care au pierdut astfel ocazia de a-și vedea copiii primind diplome și premii în aplauzele audienței.

 

Absolvenții de liceu mai au un „hop” important de trecut înainte de a se putea bucura cum se cuvine de vacanță. Săptămâna aceasta ei susțin Bacalaureatul, examenul maturității, după care admiterea la facultățile pe care vor să le urmeze și, într-un final, va veni și timpul lor pentru…libertate. Cea  mai dulce libertate a adolescenței.

 

Elevi, părinți, dascăli…cu toții au așteptat îndelung vacanța mare, și trăiesc acum cu speranța că luna septembrie va purta cu sine o stare de normalitate îndelung râvnită, siguranța orelor de curs față în față și plăcerea revederii colegilor, fără mască, fără distanțare, fără teamă.

Felicitări tuturor elevilor, învățătorilor, educatorilor, profesorilor și părinților!

Bafta la examene și vacanța plăcută tuturor!

 

Alina Bunghez

WhatsApp Image 2021-07-05 at 15.37.20
WhatsApp Image 2021-07-05 at 15.37.20 (1)
WhatsApp Image 2021-07-05 at 15.37.20 (2)
WhatsApp Image 2021-07-05 at 15.37.20 (4)
WhatsApp Image 2021-07-05 at 15.37.20 (5)
WhatsApp Image 2021-07-05 at 15.37.21
WhatsApp Image 2021-07-05 at 15.37.21 (1)
WhatsApp Image 2021-07-05 at 15.37.21 (3)
WhatsApp Image 2021-07-05 at 15.37.21 (5)
previous arrow
next arrow