Istorie
Așezare geografică
Oraşul Comarnic este aşezat la o altitudine de 600-700 de metri, în plină zonă de interferenţă carpato-subcarpatică, între Sinaia, Breaza, Secaria şi Talea. În centrul localităţii se ajunge după ce se parcurg străduţele înguste, mărginite de copaci bătrâni.
Localitatea se situează pe ambele maluri ale râului Prahova, între Valea lui Bogdan la nord și văile Saarului și ale Beliei la sud. Râul Prahova îl străbate pe o lungime de aproape 6 km. Tot pe teritoriul orașului, în Prahova se mai varsă pârâul Floreiul, iar între acești doi afluenți s-a dezvoltat cartierul Posada. Pe verticală, sunt gospodării așezate și pâna la 1000 de metri altitudine. Clima este blânda datorită adăpostului creat de munții și dealurile care îl înconjoară.
Privită de pe rama dealurilor, având culmi domoale, din partea estică și vestică, dar mai ales din nord, depresiunea este înconjurată de codrii verzi de stejar, fag și brad. Natura a fost darnică cu acest ținut, condițiile climatice, favorizând mai ales dezvoltarea vegetației forestiere și a pajiștilor.
Situat la o depărtare de 108 km de capitala țării, Comarnicul a căpătat o fizionomie aparte rezultată din varietatea peisajului și a resurselor mediului, a ocupațiilor, obiceiurilor și îmbrăcămintei.
Istoria Oraşului Comarnic
Numele localităţii şi a toponimiei din jur sunt legate de terminologia oierilor. Ca și Breaza, se pare ca acest sat a fost înfiinţat de mocanii transilvăneni care, in drumul lor către bălţile Dunării poposeau aici.
Atestat documentar ca sat, începând cu secolul al XV-lea, Comarnicul se afla in stăpânirea boierilor Mărgineni. În secolul al XVII-lea, aşezarea a trecut în stăpânirea familiilor Cantacuzino şi Filipescu, iar două secole mai târziu în proprietatea domnitorului Gheorghe Bibescu. Cărăuşia a constituit principala ocupaţie a locuitorilor Comarnicului, aşezarea fiind la 1694, printre cele 12 sate trecute în raza schelei Câmpina.
Numele satului, ne spun filologii, vine de la „comarnic”, cuvânt cu care ciobanii din Tara Barsei numeau încăperea de la stână în care ei păstrau caşul. Hidronimele Valea Lânii, Valea Căşăriei, Valea Beliei şi toponimele Dealul Lânii şi Plaiul Căşăriei întregesc afirmaţia specialiștilor, amintind de îndeletnicirea ciobanilor veniţi cu turmele de peste munţi. Din foarte vechi timpuri, îndeletnicirea principală a locuitorilor a fost creșterea animalelor și prelucrarea lânii, de asemeni, comărnicenii se ocupau și cu șindrilăria, dogăria, cioplitul lemnului și al pietrei, meserii încă actuale.
Drumul Prahovei, care lega târgurile de la Gherghița, Târgșor, Ploiești de Țara Bârsei deschide noi perspective pentru dezvoltarea localității. Cărăușia și creșterea animalelor devin activități economice importante în perioada evului mediu. Comărnicenii confecționau căruțe și transportau mărfurile prin zona impracticabilă a Posadei către Transilvania. Documentele menționează o poștă de cai și numeroase hanuri.
Perioada epocii moderne aduce shimbări economice importante ca urmare a pătrunderii capitalului strain și a dezvoltării micilor fabrici. În 1884, Ulrich Weittman, investește capital, înființând aici fabrica “Vulturul”, care producea ceramică termică. Orașul și-a dezvoltat ulterior activitatea industrială și alături de întreprinderea “Vulturul”, specializată în produse refractare, existau și fabrica de ciment, fabrica din produse din lemn “Posada” și cooperativa “CovArt” cu secții specializate în țesături și cusături tradiționale. La acestea se adaugă și construcția căii ferate care lega Ploiești de Predeal.
Sub aspect administrativ, la sfârșitul secolului al XIX-lea Comarnicul era comună rurală cuprinsă în Plaiul Peleș, compunându-se din nouă cătune: Poiana, Ghioșești, Podu Vârtos, Podu Neagului, Posada, Podu Lung, Podu Cerbului, Podu Cernichi și Secăria. În acea perioadă era o populație de 4365 de locuitori (între care se numărau și famillii de țigani, elvețieni, francezi, italieni, germani, cu precădere cei care au construit aici fabricile de cărămidă, var, pietrari sau fabricanți de cherestea). În 1908, comuna Comarnic a fost declarată stațiune climaterică de interes general, iar la 1919 se expropria o parte din moșia Bibescu de la Comarnic, fiind vorba despre Belia, Boncu și Fața Bradului, Gâlmeia, Furcituri, Florei și Stubeul Rece.
În 1968, Comarnicul obține statutul de oraș, având în componență cartierele Poiana, Podul Lung, Ghioșești, Posada cu Podul lui Neag și Podul Vârtos.
Arhitectura din Comarnic este una valoroasă, deoarece combină particularități ale locuinţelor săteşti cu elemente adaptate la necesităţi comerciale. Imobilele situate pe drumul principal (DN 1) au prispe, foişoare şi balcoane şi sunt decorate abundent cu motive decorative realizate în lemn, cu modele artizanale specifice zonei. Clădirile au la parter magazine, iar la etaj locuinţe.