//facebook pe pagina

Invincibilii” de la Invictus România au adus Ștafeta Veteranilor, din nou, la Comarnic

        Pentru al doilea an consecutiv, „Ștafeta Veteranilor” Invictus România a trecut vineri, 18 Octombrie 2019, prin Comarnic, poposind la Monumentul Eroilor din fața gării. Temerarii au fost întâmpinați cu pâine și sare de elevi ai școlilor din oraș, îmbrăcați în costume tradiționale, dar și de edilul Sorin Popa și de reprezentanți ai Primăriei Comarnic, în semn de recunoștință pentru efortul și inițiativa lor! După o lecție ad-hoc de istorie ținută copiilor prezenți, care și-au manifestat, de altfel, dorința de îmbrăca haina militară la maturitate, grupul, format din Iulian Șerban, Liviu Vasile, Florentina Suhan, Simina Cîtea, Oana Căpitanu, Damian Dobrescu, Sorin Tomulescu, și-a continuat drumul, mai precis lupta împotriva ignoranței, acest veritabil proiect de educație, alergând în spiritul respectului față de eroi și valorile naționale.

        Ultra-maratonistul Iulian Șerban a reușit, și anul acesta, să străbată în alergare distanța de peste 100 km, între Ploiești și Brașov, însoțit de militari și voluntari, pe biciclete, poposind în Breaza, Comarnic și în orașele de pe Valea Prahovei, la Monumentele ridicate în cinstea Eroilor Neamului, în semn de respect pentru jertfa și altruismul de care înaintașii noștri au dat dovadă. Miezul nopții i-a prins intrând pe porțile Cetății Brașovului, unde Ștafeta Veteranilor a fost predată colegilor de pe următorul traseu.

        Ștafeta Veteranilor, un proiect al Invictus România, este organizată în contextul sărbătoririi, la 25 octombrie, a Zilei Armatei României. Activitatea se desfășoară în perioada 17-25 octombrie 2019 și presupune purtarea unei ștafete, reprezentată de către drapelul tricolor, pe itinerariul București-Carei. Alergătorii însoțiți de bicicliști vor ajunge pe 25 octombrie la Carei, ultimul teritoriu eliberat de armata română în Al Doilea Război Mondial. Participanții la acest eveniment se opresc pe traseu, la monumente închinate Eroilor Neamului, pentru a-și arăta respectul față de eroismul și jertfa acestora. În prezent, Ștafeta Veteranilor, aflată la a VI-a ediție, a devenit o tradiție și reamintește, în fiecare an în preajma Zilei Armatei României, despre spiritul Invictus, acela care ar trebui să ne reunească pe toți în jurul veteranilor, acela care ne învață că oricât ar fi de greu trebuie să te ridici și să lupți în continuare pentru țara ta. Momentul de maximă intensitate emoțională va avea loc vineri, 25 octombrie, la Monumentul ostașului român din Carei, când ștafeta își va îndeplini misiunea și va prezenta onorul, într-un mod simbolic, tuturor celor care s-au jertfit pentru România. Traseul din acest an însumează peste 650 de kilometri, iar participanții sunt civili și militari deopotrivă, sportivi de performanță.

        Iată că, în 2019, există patrioți care nu uită, și, printr-un efort ce pentru mulți dintre noi pare supraomenesc, aleargă pentru a ne aduce și nouă aminte de lucrurile cu adevărat importante pentru acest popor, poposind la monumentele ridicate în cinstea oamenilor care au murit pentru ca noi astăzi să existăm. Pentru a ne aduce aminte că străbunicii şi bunicii noștri au luptat pentru această ţară şi că sunt parte din ea acum. ”Atunci când ne va fi cel mai greu, ne vom aminti că sute de mii de români au murit în alte locuri decât în ţara lor, ciuruiţi de gloanţe, sfârtecaţi de obuze, îngheţaţi, înfometaţi, însetaţi, îngropaţi la comun, Dumnezeu mai ştie unde, iar noi, azi, trebuie să ne aducem aminte de ei” (Sursa : Invictus România)

 

Un material de Alina Bunghez