Investirea noului Consiliu Local
Vineri, 25 Octombrie, Sorin Popa – primarul reales al orașului Comarnic la alegerile din 9 Iunie 2024 – a depus jurământul de credință. Acesta își începe astfel cel de-al treilea mandat consecutiv în fruntea administrației publice din orașul Comarnic.
De asemenea, de săptămâna aceasta localitatea noastră are un nou Consiliu Local. Forul decizional
al urbei este format dintr-un număr de 17 consilieri, iar 16 dintre membrii nou aleși in urma scrutinului din luna Iunie au depus vineri, la rândul lor, jurământul. Prin acesta își iau angajamentul de a face tot ce le sta în putere și pricepere pentru binele locuitorilor orașului Comarnic.
După ce Sorin Popa, ales de asemenea pe lista consilierilor locali, conform procedurii, a optat pentru funcția de primar, locul acestuia în Consiliul Local al orașului va fi ocupat de un supleant, care urmează sa fie validat de Judecătoria Sinaia.
Lista consilierilor locali care vor lua cele mai importante decizii pentru cetățenii din Comarnic în următorii 4 ani poate fi consultată mai jos:
1. Balaceanu Ion PSD
2. Berteanu Laurentiu PNL
3. Brinzi Bogdan Florin AUR
4. Comanoiu Gheorghe Mihail PNL
5. Gheaus Cristina PSD
6. Iancu Mihaela PSD
7. Moraru Andrei Florin AUR
8. Oprea Camelia Ioana PNL
9. Paunescu Andrei PNL
10. Peticila Vasile Sorin PNL
11. Petrache Cristina Mihaela PNL
12. Purcaru Marius Constantin PNL
13. Purcaru William Constantin PNL
14. Radea Cristian PNL
15. Savu Mihai Nicolae PNL
16. Ursu Cornel PSD