//facebook pe pagina

Duminică plină de bucurii pentru copiii din Comarnic

          Dacă ziua de sâmbătă, 10 August 2019, a fost dedicată folclorului, după ce aici a avut loc o primă ediție de succes a Festivalul In Memoriam ”Iulică Baradache”, duminică, 11 august, a fost rândul celor mai mici dintre comărniceni să se bucure de soare, distracție și vacanță. Pe terenul de sport din vecinătatea Clubului Copiilor din oraș s-a desfășurat „Festivalul Copiilor”, un eveniment organizat pentru prima oară la Comarnic și dedicat copiilor din localitate, la care intrarea a fost liberă.
Jocuri interactive, tobogane și trambuline gonflabile, vehicule cu pedale, twister, tir cu arcul, hochei și schi pe iarbă, dar și concursuri premiate cu diplome și medalii , de toate acestea au avut parte micuții prezenți duminică la festival, care aufost îndulciți cu gogoșele calde și înghețată.
          Totul a fost posibil grație unui gest mărinimos al edilului local din Comarnic, Sorin Popa, care a dorit să le ofere o zi de bucurii și timp petrecut în aer liber micuților din oraș. Astfel, în colaborare cu Romania Events, a fost organizată o zi de vacanță cu distracție pe cinste în orașul Comarnic. Evenimentul a fost cu atât mai apreciat de copii și de părinți, deopotrivă, cu cât localitatea duce lipsa unui spațiu de joacă pentru cei mici, dar și de petrecere a timpului liber pentru cei mai mari. Vestea bună este aceea că ”Parcul orașului Comarnic” a fost proiectat deja și urmează a fi construit chiar pe terenul de lângă Clubul Copiilor „Martha Bibescu Comarnic.