//facebook pe pagina

Crăciunul aduce bucurii și daruri pentru copiii din Comarnic

Decembrie. Luna bucuriei Nașterii Domnului, a iubirii și a dăruirii. Iar pentru copii în special, sărbătorile de iarnă reprezintă cu siguranță cea mai așteptată perioadă din an.

La Comarnic, tot ei, copiii, sunt în centrul atenției în luna decembrie,  iar făuritorii de fapte bune sunt reprezentanții autorităților locale, care și-au luat în serios rolurile de ajutoare ale Moșului și au lucrat asiduu pentru a aduce fericire pe chipurile celor mai mici comărniceni.

Autoritățile locale din Comarnic au realizat și anul acesta proiectul „Vine, vine…Moș Crăciun”, devenit deja tradiție de câțiva ani buni în orașul nostru, proiect destinat tuturor elevilor și preșcolarilor din localitate. În cadrul acestuia, toți copii primesc la școală, în cadrul serbărilor de Crăciun, pachete generoase cu daruri dulci, numai bune de pus sub brad. Astfel, de la copii de grădiniță și până la liceeni, cu toții beneficiază de un cadou de suflet și întâmpină sărbătorile de iarnă cu bucurie și cu convingerea că cineva se gândește negreșit la ei în fiecare an. Iar pe lângă bucuria de pe chipurile copiilor, proiectul „Vine, vine…Moș Crăciun” vine ca o gură de aer proaspăt și pentru părinții și așa încărcați de probleme și griji financiare, degrevați astfel de cheltuielile anuale de la școală.

Nu mai puțin de 1200 de pachete au realizat anul acesta „spiridușii lui Moș Crăciun”, pentru elevi și pentru colindătorii care vor trece pragul instituțiilor publice din Comarnic. Totul cu sprijinul Consiliului Local și, bineînțeles, al locuitorilor orașului.

Nu ne rămâne decât să le urăm tuturor Sărbători binecuvântate, un Crăciun Fericit, cu fericire și sănătate și un An Nou pe măsura dorințelor!

La mulți ani!

 

 

 

Alina Bunghez