//facebook pe pagina

Au început lucrările de construcție la centura ocolitoare a orașului Comarnic

La începutul acestei săptămâni, pe 6 Noiembrie 2023, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru construcția îndelung-așteptatei centuri ocolitoare a orașului Comarnic. Astfel, șoferii care tranzitează localitatea nu vor mai fi nevoiți să stea cu orele în trafic pe această porțiune a Drumului Național 1, iar localnicii vor scăpa, în sfârșit, de aglomerația din centrul orașului Comarnic și de poluarea excesivă cauzată de numărul mare de autovehicule.

În prezența oficialităților din Ministerul Transporturilor, din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, din Consiliul Județean Prahova, Prefectura Prahova sau Primăria Comarnic,  constructorii au scos prima cupă de pământ din terenul viitoarei centuri.

Investiția este realizată de Consiliul Județean Prahova, în parteneriat cu Ministerul Transporturilor/CNAIR și are ca termen de finalizare luna noiembrie 2024, asta desi în proiect termenul prevăzut era de 21 de luni.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, prezent la Comarnic în ziua de începere a construcției acestui obiectiv, a precizat că lucrările de vor realiza etapizat, debutând cu gestionarea rețelelor de utilități, cu asigurarea malurilor râului Prahova, apoi vor fi realizate efectiv tronsoanele de centură, iar la final vor fi construite cele trei poduri peste râul Prahova. Lucrarea va fi încheiată prin realizarea sensurilor giratorii care vor face legătura cu DN 1, respectiv cu drumurile locale sau cu DJ 101R.

„Pentru asta („o astfel de investiție”, n.r.) îți trebuie foarte multă muncă, foarte multă determinare și îți trebuie o echipă foarte unită. Și o astfel de echipă am eu la Consiliul Județean Prahova. Și cu toate astea, asta nu ar fi fost de ajuns dacă nu aveam, în persoana domnului ministru Sorin Grindeanu, un partener onest și hotărât”, a mai declarat Iulian Dumitrescu. 

Drumul va străbate oraşul Comarnic pe lângă râul Prahova și va ocoli DN 1 prin vest, va avea o lungime de aproape 6 km şi două benzi de circulaţie, cu o lățime de 3 metri fiecare. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost prezent luni după-amiază, la Comarnic, la demararea lucrărilor de construcţie a Centurii Comarnic, unde s-a declarat mulțumit de buna colaborare pe care o are cu autoritățile județene și locale și de progresul acestor proiecte de infrastructură rutieră.

În cadrul centurii de la Comarnic, un proiect de infrastructură esenţial pentru descongestionarea circulaţiei rutiere pe Valea Prahovei, dar și pentru dezvoltarea oraşului Comarnic, vor fi construite trei poduri noi şi va fi dublat podul peste râul Prahova de pe DJ 101R. În acelaşi timp, se va construi un pasaj peste râul Prahova şi calea ferată Ploieşti-Braşov.

La intersecţiile cu DN 1, sunt prevăzute sensuri giratorii dimensionate, astfel încât să preia traficul actual care va proveni de pe centura Comarnic şi din oraşul Comarnic. Centura Comarnic va servi ca drum de descărcare a viitoarei autostrăzi A3. Termenul de finalizare a lucrărilor este noiembrie 2024, informează Consiliul Judeţean Prahova.

 În 8 decembrie 2022, s-a încheiat un parteneriat între Consiliul Judeţean Prahova şi Ministerul Transporturilor/ CNAIR – prin care CJ Prahova implementează proiectul, iar CNAIR îl finanţează prin Programul Operaţional Transporturi 2021-2027″, se arată într-un comunicat de presă al CJ Prahova.

 Contractul de proiectare şi execuţie a Centurii Comarnic a fost semnat în luna mai a acestui an. Licitaţia pentru acest obiectiv de investiţii a fost câştigată de asocierea SSC Frasinul SRL (lider) – SC Artehnis SRL, la valoarea de 236.740.000 lei fără TVA.

 

Un material de Alina Bunghez